delaurentis
Site owner
 Din: Tg-Jiu
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 7666
|
|
Globalizarea afacerilor – schimbări în noua economie (II)
Contextul istoric ce impune noul tip de societate este acelaşi şi pentru economia viitorului şi se caracterizează prin câteva aspecte majore:
- Evoluţia economiei în contextul istoric
- Finalitatea economiei contemporane
- Raportul resurse - nevoi
- Noua economie
Evoluţia economiei în contextul istoric
Contextul istoric ce impune noul tip de societate este acelaşi şi pentru economia viitorului şi se caracterizează prin câteva aspecte majore:
Omenirea constituie astăzi rezultatul evoluţiei în decursul căreia s-au acumulat reziduurile de lungă durată ale tuturor modelelor de existenţă pe care le-a parcurs, şi care, luate împreuna, formează o barieră în calea progresului căutat, aşteptat şi meritat de generaţiile actuale şi viitoare. ÃŽnvingerea acesteia este de neconceput fără progresul rapid şi profund al cunoaşterii şi al promovării sale în societate, dar mai ales în economie.
Populaţia s-a înmulţit încât, după aprecieri realiste, a depăşit gradul de susţinere al ecosistemului natural. Acum sunt 6 miliarde locuitori, dar ONU estimează ca vor fi 11 miliarde în 2050 şi se consideră că cei 27 de oameni care se nasc la fiecare 10 secunde numai “cu puţin noroc vor avea hrană suficientă, apă potabilă şi locuinţe decenteâ€.
Oamenii au evoluat chiar şi după ce au ajuns la cunoştinţele necesare, ca şi când nu ar fi ştiut ca trăiesc într-un cerc închis (cel puţin până la cucerirea cosmosului), depăşind capacitatea de autoregenerare a planetei.
Asistam la o risipă enormă de resurse utilizate în scopuri militare, ce depăşesc cu mult exigenţele apărării şi ameninţă însăşi existenţă vieţii pe Pământ, la care se adăugă cele specifice societăţii de consum, tehnicile şi tehnologiile mai eficiente şi disponibile ce ar trebui aplicate şi generalizate. Risipa pare să fie un produs inerent al caracteristicilor sociale, economice şi culturale ale epocii noastre.
Finalitatea economiei contemporane
Finalitatea acestei economii va rămâne omul şi satisfacerea trebuinţelor sale. Dacă scoatem omul din economie, aceasta nu mai are nici un sens. Şi până acum s-a pornit de la om, dar creşterea demografică discreţionară a creat grave probleme ce releva insuficienţa resurselor pentru susţinerea unui asemenea comportament. Se cere creştere economică (dezvoltare) tot mai mare pentru că se măreşte populaţia şi, totodată, fiecare vrea să trăiască mai bine. Pentru creşterea economică s-a apelat la noi şi noi resurse, diminuându-le ameninţător pe cele neregenerabile şi nereproducându-le la nivelul adecvat pe cele reproductibile. Problema resurse-nevoi, proprie oricărei economii este acum mai tensionată decât oricând şi nu mai poate fi rezolvată recurgând la modelele existente, pentru că nu a dat rezultate. Apare necesitatea schimbării modelului. ÃŽn centrul atenţiei a rămas şi va rămâne omul, dar nu omul-număr, cantitate, ci omul-valoare. Este de neînţeles de ce pe Planetă trebuie să existe din ce în ce mai mulţi oameni, în condiţiile resurselor care oricum le-am considera, tot limitate rămân. Nu exista ieşire decât dacă ne vom educa să facem faţă mai bine cu ceea ce avem, dar valorificându-le mai bine. Dacă am avea timpul fizic necesar să urmărim cum mass media induce ideea, existenţială de altfel, a creşterii populaţiei globului, care devine un slogan în mare măsura cu rezonanţă militaristă şi care, prelungit dincolo de anumite limite, poate conduce (aşa cum de altfel se şi confirmă la aspiraţii privind spaţiul vital, conflicte zonale, zonal-regionale şi nu numai.
Raportul resurse - nevoi
Tensiunea acumulată în raportul resurse-nevoi are deja reverberaţii globale. Se contestă, dar se şi susţine dreptul permanent al popoarelor asupra resurselor naturale şi în acelaşi timp popoarele sunt considerate fiecare pe teritoriul său, dar se aud tot mai tare voci oficiale şi se organizează acţiuni care susţin că resursele naturale sunt patrimoniul umanităţii şi ca urmare, toate popoarele ar putea avea dreptul asupra tuturor resurselor, oriunde s-ar situa acestea. Curios pentru unii, firesc pentru alţii, s-au delimitat apele teritoriale, dar tot ar rămâne problema resurselor din oceanul planetar, care încă n-a fost împărţit şi continuând la nesfârşit tensiunile vor persista, se vor adânci în funcţie de „n†motive reale sa artificiale. Noua economie nu mai poate fi o economie de piaţă în sensul actual. ÃŽn ciuda progreselor făcute, aceasta din urma a ajuns în impas. Piaţa nu mai poate gestiona resursele la nivelul noilor exigenţe, ea a determinat împărţirea mondială în bogaţi şi săraci şi pune sub semnul întrebării existenţa multora şi în primul rând a celor afectaţi de malnutriţie şi de lipsa sau insuficienţa asistenţei sanitare. Oricum, piaţa are limitele sale, generează externalităţi de toate felurile şi, în plus, nu poate soluţiona satisfacerea trebuinţelor colective care devin din ce în ce mai ample şi stringente condiţionând în mod hotărâtor calitatea vieţii. Soluţia spre care alunecă acum economia este afirmarea tot mai puternică a statului.
Noua economie
Noua economie se formează şi va funcţiona beneficiind de caracterul democratic al societăţii viitorului. Rolul determinant revine, desigur, politicii economice care “fixează†opţiunile generale în domeniu, prin testarea acestora în ciclurile electorale. Asemenea opţiuni vor trebui fundamentate ştiinţific, să nu aibă caracter electoral-demagogic. Oamenii politici nu mai pot şi nu mai trebuie consideraţi “buni în toate domeniileâ€, rolul lor trebuie să se limiteze la polarizarea celor mai multe opţiuni sau a celor majoritare în orientarea economiei şi apoi, prin funcţiile pe care le vor ocupa în structura politică, să “vegheze†dacă ceea ce se realizează corespunde sau contrazice opţiunile electorale. Punerea în aplicare, detalierea şi executarea acestora revine, de drept şi de fapt, tehnocraţilor. Fără profesionalism nu se mai poate, societatea cunoaşterii impune profesionalismul în economie şi tehnocraţia ca ferment al noii economii. Noua economie pe care o văd şi care sper să se vrea, va consacra supremaţia managerului, a specialistului, care trebuie să dispună de o bună pregătire, ceea ce induce ideea asigurării unei priorităţi în dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice. ÃŽn acest sens este de remarcat câtă dreptate avea Friederich von Hayek, când spunea după ce a primit premiul Nobel pentru economie, că „Numai participanţii direcţi la procesele economice dispun de cunoaşterea necesară pentru a lua decizii eficienteâ€. ÃŽnvăţarea devine procesul general caracteristic noii economii, pentru că economisirea resurselor şi orientarea acţiunilor în direcţia satisfacerii nevoilor mai mari şi mai diferite cu resurse limitate, presupune cunoaştere, generalizare, învăţare pentru toţi membrii societăţii viitorului. Pentru a face activitate economică într-un anumit fel, trebuie să existe cunoştinţele necesare în acest sens, iar pentru a le asigura, cunoaşterea trebuie să fi avut loc înaintea acţiunii economice. Consider că neapărat trebuie acordată prioritate proceselor generatoare de cunoştinţe noi, cercetării tehnico-ştiinţifice. Rezultanta generală a învăţării trebuie să fie creşterea evidentă a eficienţei în general şi a celei economice în special. Desigur, odată cu aceasta se pune şi problema comensurării adecvate a proceselor economice, inclusiv a eficienţei însăşi, pentru a dobândi mai multă relevanţă şi fidelitate faţă de fenomenele respective.
Promovarea noii economii în România înseamnă acum o apropiere de standardele economiilor dezvoltate şi ale structurilor euro-atlantice, atât prin caracteristici generale cât şi prin tendinţele pe termen lung.
_______________________________________
- - - -
|
|
